Asta facem, o luam mereu de la capat cu ceva, dar la un moment dat se termina circul. Gratie timpului. Sa-i multumit si sa-l uram. E un copil care se joaca.

Timpul este un copil care se joaca

S-a intamplat demult tare. Dar nimic nu ma impiedica sa-mi amintesc totul, atunci cand simt nevoia. Evoluam intr-o singura directie, din pacate si din fericire. Spun din pacate pentru ca vremurile dulci ale copilariei traiesc in noi si uneori mai ies la suprafata. Ne gandim cu un dram de nostalgie la intamplarile peste care timpul a asezat praf si uneori, ne retragem acolo, in amintiri. Spun din fericire pentru ca, fie vorba intre noi, nimeni nu si-ar dori sa traiasca vesnic.

Vezi tu, draga cititorule, nu ne permitem luxul sa nu ne gandim la copilarie, dar parca la un moment dat ne dorim moartea cu toata fiinta noastra. Stii tu ce intrebare a primit Domnul din "Intoarcerea la Matusalem" intr-o vizita, din parte cuplului Adam si Eva: "Bine bine Doamne, e foarte frumos aici, dar noi cand o sa murim?". E in natura ciudata a omului de a se plictisi de viata spre finalul ei si atunci moartea devine o dulce ispita. Tataie din universul lui Kurt Vonnegut trebuia sa renunte la antigerasonul care il pastra in puteri, se plictisise de atata viata. E totul din vina timpului, acest copil care se joaca cu noi. Se joaca atat de crud, atat de meschin, atat de pervers incat sfarsitul jocului inseamna mereu disparitia noastra.

De cate ori nu ne gandim la copilarie? De cate ori nu ne vine sa chemam vantul sa stearga strazile de colb pentru a vedea clar in fata pasii prietenilor nostri, sa reintram in acea magie in care orice lucru, fie el cat de mic, era un univers aparte pentru noi? De cate ori nu vrem sa iesim din lumea asta rea, sa ne intoarcem atunci cand nu stiam mare lucru si nu ne pasa de nimic? Ma tem ca nu e cu putinta...Evoluam intr-un singur sens, de la mic la mare, de la incepator in viata la intelept emitator de sfaturi veritabile, pentru altii. Cum ziceam candva, ajungem la capatul drumului si ne trezim acolo prea mici pentru a o lua de la capat, prea mari pentru a mai exista. Asta facem, o luam mereu de la capat cu ceva, dar la un moment dat se termina circul. Gratie timpului. Sa-i multumit si sa-l uram.

Traim prea putin in prezent. Cu melancolie visam la anii trecuti si cu o curiozitate nebuna ne imaginam ceea ce vom ajunge candva. Vrem sa retraim clipele frumoase si demult apuse, vrem sa descoperim viitorul cu o agitatie aproape patologica. Uneori, parca nici nu mai stim ce vrem. Acesta este omul, omul ce traieste in umbra timpului. Si el, e numai un copil care se joaca...

Citeste si:
Andreea Tonciu, dezvăluiri șocante. Și-a împins prietena de la etaj
Andreea Tonciu, dezvăluiri...

Un text de: Ianis


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.