Putini sunt cei care privesc inapoi, spre filmele care au marcat adolescenta parintilor lor.

Acum cand idolii marilor ecrane sunt Daniel Radcliffe (Harry Potter), Heath Ledger (Brokeback Mountain), Keira Knightley si Kate Winslet, putini sunt cei care privesc inapoi, spre filmele care au marcat adolescenta parintilor lor. Pelicule cu mari actori care au la activ cate 4 statuete Oscar si mult mai multe nominalizari, actori care au trait constant sub privirile celor aflati in fata marilor ecrane si care inca uimesc prin roluri de exceptie.

Desi nimeni nu contesta talentul si daruirea de care dau dovada reprezentantii noilor generatii de actori ai Hollywood-ului, ar fi nedrept sa dam uitarii profesionistii, numele de aur care pentru istoria filmului au devenit pietre de hotar.

Multi dintre primii castigatori ai Oscarurilor nu mai inseamna decat acele nume care parca suna cunoscute... Cert este ca monstrii sacrii ai cinematografiei nu vor disparea niciodata din mintea cinefililor, atat timp cat capodoperele lor inca fascineaza. In plus, in era moderna inca se fac din fericire upgrade-uri dupa vechi scenarii.

Katharine Hepburn, castigatoare a patru premii Oscar, a fost nominalizata de 12 ori pentru tot atatea roluri. Nascuta in Connecticut in 1907, in sanul unei familii nu foarte conventionale, Hepburn a fost unul din acei copii care se remarca prin calitati deosebite inca de la primii pasi. Viata actritei a fost marcata de aparenta sinucidere a fratelui ei Tom, a carui data de nastere si-a insusit-o pentru foarte mult timp. Licentiata in istorie si filozofie, Katharine a debutat in 1928 pe Broadway in piesa Night Hostess. Primul ei rol principal a venit insa odata cu scenariul The Big Pond. Rolul a fost un adevarat esec, Hepburn a fost concediata, dar a continuat sa joace in cadrul unei trupe mici de teatru.

Primul Oscar l-a primit pentru rolul interpretat in pelicula Morning Glory, in anul 1933. Ceea ce a atras mereu atentia asupra ei a fost atitudinea anti-hollywoodiana, refuzul de a folosi produse cosmetice pentru infrumusetare si costumele cu pantaloni lungi pe care le purta intr-o epoca in care femeile nu erau imaginate decat in rochii. Relatia actritei cu presa a fost intotdeauna una tensionata pentru ca in rarele intalniri cu jurnalistii vremii, ea prefera sa ii induca in eroare doar pentru propriul amuzament. A doua statueta Oscar i-a revenit pentru rolul interpretat in celebrul film Guess Who's Coming to Dinner, in care a jucat alaturi de nu mai putin celebrul Spencer Tracy. De altfel, cea mai mediatizata relatie a actritei a fost cea cu colegul ei de breasla, relatie care a durat pana la finalul vietii actorului, desi acesta era casatorit cu alta femeie. The Lion in Winter a fost pelicula care i-a adus lui Hepburn cel de-al treilea premiu pentru cea mai buna actrita. In anul 1981 a venit si cel de-al patrulea Oscar pentru rolul din On Golden Pound. Katharine Hepburn a murit la varsta de 93 de ani, dupa o cariera incununata de succes.

Spencer Tracy, premiat cu doua Oscar-uri, s-a nascut in anul 1900 in Wisconsin. A urmat Academia Militara Navala, dar si-a terminat studiile la Scoala Inalta de Arte din Milwakee. Primul sau rol pe Broadway a fost cel din piesa R.U.R. (de Karel Capek). S-a casatorit in 1923 cu Louise Treadwell si au avut doi copii. Timp de patru ani a jucat in Michigan, Canada si Ohio, apoi s-au mutat la Hollywood, unde a interpretat in peste 25 de filme in doar cinci ani. 1935 a fost anul in care a primit primul Oscar pentru rolul din Capitains Courageous, iar in 1936 a fost din nou nominalizat si a castigat cel de-a doilea premiu pentru Boys Town. Incepand cu 1941 Spencer Tracy a intrat tot mai mult in vizorul presei in special pentru relatia cu Katharine Hepburn, care i-a fost alaturi pana in ultima clipa. Inca din anul 1988, la 21 de ani de la moartea sa, UCLA a instituit The UCLA Spencer Tracy Award. Printre castigatorii acestui premiu se numara William Hurt, Michael Douglas, Denzel Washington, Tom Hanks, Sir Anthony Hopkins, Jodie Foster, Harrison Ford, Anjelica Houston, Nicolas Cage, Kirk Douglas, Jack Lemmon si Morgan Freeman.

Marlon Brando. Cunoscut pentru exceptionalul rol interpretat in The Godfather, pentru care a si primit unul din cele doua premii Oscar castigate de-a lugul carierei sale, Marlon Brando este un punct de referinta in istoria cinematografiei din toate timpurile. Palmaresul sau este insa incununat de foarte multe alte premii, intre care 3 premii BAFTA pentru cel mai bun actor strain, un premiu EMMY pentru cel mai bun actor in rol secundar si doua premii Golden Globe. Inutil sa mentionam numarul mare de nominalizari pentru performantele de neegalat in atatea pelicule de succes.

Nascut in 1924 in Nebraska, Brando a avut o copilarie si o adolescenta foarte agitate Exmatriculat de doua ori din liceu si de la Academia Militara la care a fost trimis de tatal sau, Marlon Brando a renuntat la a-si mai continua studiile si a inceput sa lucreze in orasul natal. Sansa a venit din partea uneia din cele doua surori ale sale care deja juca pe Broadway. Debutul actorului a avut loc in 1950 in The Men. Primele cinci filme in care a jucat au facut din Marlon Brando cel mai talentat actor al lumii. Rolul lui Terry Malloy in pelicula On the Waterfront i-a adus primul Oscar. Anul 1972 cu rolul din The Godfather a fost cel mai inalt punct al carierei lui Marlon Brando. O a treia statueta ar fi incaput pe mainile actorului, daca nu ar fi refuzat-o. Cariera de dupa The Godfather a fost una cu multe suisuri si coborasuri, dar din nefericire nimic nu a mai echivalat cu performantele de pana in 1972. Un alt aspect mediatizat al vietii sale a fost prietenia acestuia cu Michael Jackson si lungile vizite la Neverland. Brando a decedat la varsta de 80 de ani, pe 1 Iulie 2004.

Ingrid Bergman, premiata de trei ori cu Oscar, a ramas in amintirea multora prin rolul interpretat alaturi de Humphrey Bogart in filmul Casablanca. Actrita s-a nascut in Suedia in anul 1915. Mama sa a murit cand ea abia implinise trei ani, iar zece ani mai tarziu Ingrid a ramas orfana. La varsta de 17 ani a fost admisa la Teatrul Regal din Stockholm si apoi s-a angajat la un studio de film suedez, renuntand la piesele de teatru. Trei ani mai tarziu s-a casatorit cu Peter Lindstrom, medic stomatolog cu care a avut o fetita, Pia. Cariera la Hollywood a inceput in anul 1939 cu rolul din Intermezzo. Cel mai mare succes l-a avut insa cu filmul Casablanca din 1942 in care l-a avut ca partener pe Bogart. Cu toate acestea, Oscarul l-a primit pentru For Whom the Bell Tolls, primul film color in care a jucat. 12 luni mai tarziu a castigat si a doua statueta cu rolul din Gaslight. Timp de 9 ani, Ingrid Bergman a aparut in filme produse de regizorul Roberto Rossellini. Relatia ei cu acesta a trecut insa barierele profesionale si astfel s-a nascut Roberto Ingmar Rossellini. Acest lucru insa a fortat-o se se autoexileze in Italia, fiind declarata persona non grata in America. Sotul ei a ramas in Statele Unite si a facut tot posibilul sa obtina custodia fiicei lor. S-a casatorit cu Rosellini si au mai avut doua fetite gemene, Isabella Rossellini, astazi actrita si model renumit si Isotta Ingrid. Pana in anul 1958, la doi ani dupa ce i s-a oferit cel de-al doilea Oscar, Ingrid nu s-a mai intors in America. Murder on the Orient Express a fost cel de-al treilea succes exploziv, acesta aducandu-i din nou Oscarul pentru cea mai buna actrita in rol secundar. Bergman a murit la varsta de 67 de ani in Anglia, dupa o lupta indelungata cu cancerul la san.

Despre acesti oameni de exceptie s-au scris si se vor mai scrie capitole intregi, pantru ca ei au meritul de a fi stabilit coordonatele in istoria cinematografiei, fixand totodata reperele frumusetii si ale talentului.

Articol de Andrei Dutulescu


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.