Am incercat sa clarificam cateva dintre cele mai populare zvonuri despre acnee.

Acneea se caracterizeaza prin inflamatia glandelor sebacee si se localizeaza mai mult la nivelul fetei, dar si pe alte zone ale corpului. Tratata necorespunzator sau ignorata, acneea se poate agrava, devenind o adevarata problema pentru piele si totodata motiv pentru disconfortul psihic al persoanei afectate. Formele severe ale acneei apar mai mult la barbati, iar la femei simptomele pot varia odata cu modificarile hormonale din timpul menstruatiei. Acneea s-ar transmite si genetic, insa ipoteza nu a fost dovedita stiintific. In majoritatea cazurilor aceasta problema apare in urma unor modificari hormonale din perioada pubertatii, dar poate lua nastere si la maturitate.

In continuare am incercat sa clarificam 6 dintre cele mai populare zvonuri despre acnee.

1. Acneea este cauzata de igiena precara

Fals. Daca iei in seama acest mit si speli intens si frecvent zonele afectate de acnee, nu faci decat sa-ti inrautatesti problema. Acneea nu este cauzata de praf sau sebum, iar celulele moarte de la suprafata pielii sau grasimea de pe ten nu trebuie indepartate prin frecare, pentru a evita iritarea pielii. Este indicat sa iti speli usor fata de doua ori pe zi, cu un sapun emolient si sa aplici apoi un tratament special pentru acnee.

2. Soarele (bronzarea) vindeca acneea

Fals. Este adevarat ca micile cosuri de pe piele se usuca si dispar pe termen scurt in urma bronzarii, insa acest lucru nu este valabil si in cazul in care te confrunti cu acneea. Expunerea prelungita la soare poate irita pielea si favoriza eruptia sau extinderea acneei, cauzand de asemenea aparitia petelor rosii pe piele. Cu toate acestea, bronzarea naturala nu este contraindicata, atat timp cat o faci treptat si limitat. Sa nu uitam ca soarele reprezinta totusi un mare avantaj pentru corp si piele - asigura necesarul de vitamina D, esentiala pentru fixarea calciului in organism.

3. Alimentatia influenteaza aparitia si evolutia acneei

Fals. A fost incriminat un regim alimentar bogat in grasimi, insa “vina” acestuia este supraevaluata. In urma cercetarilor si a testelor stiintifice nu s-au descoperit propriu-zis legaturi intre dieta si dezvoltarea acneei, ceea ce inseamna ca aceasta problema dermatologica nu este cauzata nici de ciocolata, nici de pizza, cartofi prajiti sau alte alimente. Cu toate acestea, unele persoane insista ca anumite alimente le influenteaza in mod negativ acneea, iar in aceste cazuri se recomanda evitarea mancarurilor care se dovedesc nesanatoase pentru pielea cu probleme. Totusi, conform cercetatorilor, daca acneea este tratata corespunzator, alimentatia este ultimul lucru pentru care sa iti faci griji.

4. Acneea este cauzata de stres

Citeste si:
Alimentația zilnică în timpul sezonului rece
Alimentația zilnică în timpul...

Fals. Stresul zilnic nu este un factor decisiv in dezvoltarea acneei, desi influenteaza organismul la nivel hormonal si in unele cazuri este posibi sa favorizeze aparitia acneei. Pe de alta parte, stresul sever care necesita tratament medicamentos poate declansa acneea, ca efect secundar. In cazul in care observi eruptii la nivelul pielii, adreseaza-te medicului, pentru ca eventual sa schimbati tratamentul prescris.

5. Acneea este o boala incurabila

Fals. In stadii incipiente acneea poate fi vindecata prin tratament corespunzator, urmat cu precizie. Exista insa si forme severe de acnee, care din nefericire pot fi doar ameliorate, nu complet vindecate. De retinut este ca acneea nu apare doar la nivelul tenului, ci se poate instala pe mai multe zone ale corpului (brate, picioare, spate). Avand in vedere ca pe piata exista o multitudine de produse specializate pentru tratarea acneei, aceasta nu trebuie lasata sa isi urmeze cursul, pentru ca exista riscul ca la un moment dat sa ramai cu cicatrici.

6. Masturbarea sau sexul provoaca acnee

Citeste si:
5 mituri comune despre mașina de spălat vase - adevărurile din...
5 mituri comune despre mașina...

Fals. Niciuna dintre cele doua nu are legatura cu aparitia acneei. Acest mit dateaza de prin secolul al XVII-lea, cand oamenii inceracu astfel sa descurajeze sexul premarital.

Articol de Pavel Ionescu


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.