De ce suntem superstitiosi? Chiar daca superstitiile nu au nicio logica, foarte multi oameni apeleaza si cred in astfel de “practici”. Cercetatorii si-au pus foarte multe intrebari despre modul in care oamenii prefera sa-si ghideze viata si astfel au ajuns si la acest subiect controversat, considerat inca tabu in foarte multe societati de pe glob.

main foto: aturkus

In primul rand hai sa vedem care sunt cele mai intalnite superstitii din lume.

Majoritatea oamenilor pe care ii intrebi daca sunt superstitiosi, si recunosc intr-adevar ca prefera sa creada astfel de ritualuri, indica “batutul in lemn” ca fiind cea mai intalnita superstitie. Oamenii bat in lemn atunci cand vor sa se fereasca de “ceva” rau.

Sa recunoastem acum, cati dintre noi nu au asistat cel putin la un astfel de gest din partea unei persoane apropiate sau de cate ori chiar noi nu am facut acest gest. Defapt, obiceiul de “ a bate in lemn” provine din vremuri indepartate, atunci cand oamenii considerau ca spiritele bune traiesc in copaci, iar astfel, batand in lemn, spiritele se vor trezi si vor proteja persoana respectiva.

Pisica Neagra
Superstitia legata de pisica neagra este de asemenea foarte raspandita in intreaga lume. Inca din vremuri de mult apuse oamenii credeau ca pisicile neagre sunt defapt intruchiparea vrajitoarelor si astfel trebuie sa se fereasca de ele.

Totusi, nu peste tot lucrurile stateau la fel. De exemplu, in Egipt toate pisicile erau considerate sfinte, iar prin prezenta animalului se credea ca binele ii protejeaza pe cei care stau in preajma lor.

Nu sparge oglina!
“Ai grija cu oglinda aia! Daca o spargi o sa ai ghinion 7 ani!”. Daca nu va suna cunoscuta replica atunci va spunem ca asa se spune atunci cand nu ai grija cu o oglinda.

Daca stam sa ne uitam dupa originea acestei superstitii trebuie atunci sa ne intoarcem undeva in perioada Imperiului Roman si a Greciei Antice. Atat romanii cat si grecii sustineau ca oglinzile au puterea sa confiste o parte din sufletul celui care priveste in ea. Daca oglinda se spargea atunci sufletul ramanea prins pentru eternitate in spatele oglinzii.
Daca stam sa ne gandim, astazi, sunt foarte multi oameni care se “pierd” in oglinzi…

Citeste si:
Vineri 13. De ce este considerată o zi cu ghinion
Vineri 13. De ce este...

Am varsat sarea, cu cine ma cert?
Sarea este si ea o problema. Pe langa faptul ca nu face bine sanatatii, mai da batai de cap si celor superstitiosi. Se spune ca daca versi sarea urmeaza sa te certi cu cineva. Deci imaginati-va pentru cei care cred in “chestia” asta cat de greu trebuie sa fie sa manipuleze o solnita.

Lasand gluma la o parte, explicatia este simpla. Pe vremuri, sarea era considerata un condiment scump, iar risipa atragea sigur o cearta sau o suparare cu cineva din familie.

Umbrela nu se deschide in interior !
“Ghinionul” pe care ti-l aduce umbrela daca o deschizi in interiorul casei vine tocmai din Antichitate, atunci cand egiptenii foloseau acest accesoriu pentru a face umbra, nu pentru a se proteja de ploaie.

Umbrela deschisa in interior reprezenta o jignire adusa Regelui Soare.
Astazi, foarte multi oameni se feresc sa deschida umbrela in interiorul casei tocmai pentru ca aduce ghinion!

Citeste si:
Joc de logică! Scoate două chibrituri pentru a elibera calea buburuzei
Joc de logică! Scoate două...

“Sanatate!”
De ce dupa ce stranuta cineva se aude imediat un cor de alti indivizi care se grabesc sa-ti spuna “SANATAE”? Multi o sa-mi spuna ca asa este civilizat. Pentru ca in “Codul Bunelor Maniere” se spune ca trebuie sa faci ceva. Tin sa va spun ca nu este adevarat. Codul Bunelor Maniere nu indica acest lucru.

Totul reprezinta o superstitie care are originea tot undeva in folclor. Oamenii se fereau de boli, iar stranutul reprezenta o dovada ca esti pe cale sa te imbolnavesti. Daca cineva iti ura sanatate, se presupunea ca o sa te feresti de toate bolile.

Trifoiul cu patru foi
Se gaseste destul de greu, dar pana la urma, de ce il cauta toata lumea? Simplu. Se spune ca atunci cand Adam si Eva au parasit Raiul, Eva a pastrat un trifoi cu patru foi in amintirea zilelor petrecute in Paradis. De atunci, orcine gaseste un astfel de trifoi se presupune ca este norocos.

Citeste si:
O pisica neagra a patruns pe terenul de fotbal in timpul unei partide
O pisica neagra a patruns pe...

Potcoava
Legenda spune ca Diavolul a aparut intr-o noapte la usa unui fierar ca sa-si potcoveasca un picior. Fierarul a fost de acord cu o singura conditie: ca Diavolul sa nu intre in nicio casa unde deasupra usii sta atarnata o potcoava.

De aici pana la simbolul de astazi al potcoavei, drumul este previzibil. Potcoava reprezinta astazi Norocul.

Dupa ce am prezentat cateva dintre cele mai intalnite superstitii din lume, revenim cu intrebarea de la inceputul articolului. De ce suntem oare superstitiosi?


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.