"Amandoua propunerile sunt prima data facute, pentru ca nu au mai fost facute pentru aceste posturi, deoarece nu erau vacante. Suntem la prima propunere, atat pentru postul de la Ministerul Transporturilor, cat si pentru cel de la Dezvoltare Regionala, chiar daca Lia Olguta Vasilescu a mai fost propusa, initial, pentru Transporturi. Dar este alta propunere, este altceva. CCR spune ca presedintele poate sa refuze o numire ori de cate ori considera ca propunerea nu intruneste conditiile legale.
In Legea de organizare a Guvernului scrie cine poate fi ministru si cine nu, dar tot in decizia CCR se preia o alta formulare care spune ca seful statului poate sa refuze si ca nu se poate veni, nici intr-un caz, cu aceeasi propunere. In decizia CCR din 2008 se spune clar ca nu se poate veni cu aceeasi propunere daca a fost respinsa o data, pentru acelasi minister. Presedintele este in cadrul dispozitiilor constitutionale, nu i se poate reprosa nimic pentru aceste refuzuri",
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Sursa: retail.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 22-28 aprilie
Sursa: garbo.ro
-
Cum faci un pitch pentru orice afacere? Detalii la Factory Bootcamp - 17-18 mai
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă istorică pentru titlurile de stat Fidelis: ce dobânzi vor primi românii
Sursa: wall-street.ro
-
Unde își vor petrece fetițele Alinei Sorescu sărbătorile Pascale? Decizia...
Sursa: kudika.ro