O piramida construita in urma cu mii de ani a fost descoperita in Indonezia ingropata sub ceea ce se credea ca este un munte, potrivit investigatiei unor cercetatori preluata si de mass-media, relateaza miercuri EFE.

Localizata in provincia indoneziana Java de Vest, constructia se afla sub muntele Padang si are in varf un sit de mare importanta arheologica care a fost descoperit la inceputul secolului al XIX-lea si care ar putea face parte din etajul superior al piramidei.

Danny Hilman Natawidjaja, cercetator principal al proiectului, a declarat revistei de specialitate Live Science ca este vorba de "un templu unic", avand in vedere ca difera, de exemplu, de arhitectura maya.

Constructia se intinde pe o suprafata de 15 hectare si a fost ridicata de-a lungul a peste o mie de ani, avand in vedere ca cercetatorii au descoperit straturi apartinand unor momente diferite ale istoriei.

Piramida ar putea avea o vechime de 3.000 pana la 9.000 de ani, desi expertii sunt de parere ca ar putea data din urma cu peste 28.000 de ani, noteaza mass-media locale.

Descoperirea a fost prezentata la intalnirea anuala a Uniunii Americane de Geofizica (AGU).


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.