Bukowski despre curajul de a iti urma pasiunea

“Oamenii sunt niste creaturi bizare:ii enerveaza cele mai triviale lucruri, dar evenimentele importante, cum ar fi irosirea vietii, par sa nu il deranjeze.”

Crezi ca esti prea batran pentru a-ti urmari pasiunile? Charles Bukowski avea 49 de ani cand a renuntat la slujba sa de postas si s-a apucat de scris.

In 1969, publicistul John Martin, fondatorul Black Sparrow Press, ii ofera lui Bukowski 100 de dolari pe luna, pentru restul vietii, in schimbul demisiei si a promisiunii ca va scrie. Bukowski il asculta si, doi ani mai tarziu, apare primul roman al sau: “Posta”.

Din acel moment pana la sfarsitul vietii, Bukowski va scrie cu ardoare, fericit ca a scapat de corvoada unui loc de munca care, spunea el, ii atrofia mintea si ii strivea spiritul. A scris in aceasta perioada 6 romane, mii de poezii si sute de povestiri, publicand peste 60 de carti.

Foto: tumblr.com

In 1986, cu cativa ani inainte de a muri, ii scrie lui John Martin, pentru a-i multumi ca l-a salvat din sclavia in care se complacuse.

“Sclavia nu a fost abolita, ci a fost extinsa pentru a include toate culorile.”

Dupa ce vei citi aceasta scrisoare, poate il vei vedea cu alti ochii pe excentricul Charles Bukowski. S-ar putea chiar sa iti reevaluezi propriile decizii si felul in care ti-ai trait viata pana acum.

8.12.86

Buna John,

Iti multumesc pentru scrisoare. Nu cred ca strica sa iti amintesti din cand in cand de unde ai plecat. Stii locul din care vin eu. Chiar si oamenii care incearca sa scrie despre acel loc, sau sa faca un film despre el nu reusesc sa il surprinda cum trebuie. I se spune ‘de la 9 la 5’. Nu este niciodata de la 9 la 5, nu exista un pranz gratuit si, de cele mai multe ori, pentru a-ti pastra locul de munca, nici pauza de pranz nu o iei. (…)

Citeste si:

Anamaria Prodan, scrisoare emoționantă pentru mama sa: „Îmi e atât...

Stii ce spun eu, ‘Sclavia nu a fost abolita, ci a fost extinsa pentru a include toate culorile.’

Si ceea ce doare este umilirea celor care lupta sa isi pastreze locurile de munca pe care in realitate nu le vor, dar se tem prea tare de alternativa. Oamenii se golesc. Sunt doar corpuri cu minti care se tem si se supun. Lumina le paraseste privirea. Vocea le devine urata. La fel se intampla si cu corpul lor. Si cu parul. Si cu unghiile. Si cu pantofii. Totul se urateste.

Tanar fiind, nu imi venea sa cred ca oamenii sunt dispusi sa renunte la vietile lor pentru niste conditii ca acestea. Ca un om batran, inca nu imi vine sa cred. Pentru ce o fac? Pentru sex? Pentru un televizor? Pentru o masina si datorii lunare? Sau poate pentru copii? Copii care vor creste si vor face acelasi lucru ca ei.

Cand eram tanar si suficient de naiv, vorbeam uneori cu colegii mei de munca: ‘Hei, seful poate intra in orice moment si ne poate da pe toti afara, voi va dati seama de asta?’

Citeste si:

Top 3 joburi part-time din care poți obține venituri peste medie

Nu ziceau nimic, doar ma priveau. Spuneam ceva cu care nu voiau sa isi preocupe mintile.

Acum oamenii sunt dati afara cu miile. Sunt dati afara si ei inca sunt mirati:

‘Am muncti 35 de ani aici…’

‘Nu este corect…’

‘Nu stiu ce sa fac…’

Nu ii platesc niciodata pe sclavi suficient incat sa se elibereze, ci doar atat cat sa ii tina in viata pentru a putea munci in continuare. Puteam vedea toate astea. Ei de ce nu le vedeau?

Am scris cu scarba despre toate acestea, era o usurare sa scot toate aceste marlanii din sistem. Si acum ca am ajuns in acest punct, si mi se pune scriitor profesionist, dupa ca am pierdut 50 de ani din viata, am aflat ca mai sunt si altii dezgustati de sistem.

Imi amintesc cum, pe cand impachetam produse pentru o companie care vindea suporturi de iluminat, unul dintre colegi a zis dintr-o data ‘Nu voi fi niciodata liber!’ Unul dintre sefi a trecut pe langa noi (il chema Morrie) si, auzindu-l, a inceput sa rada cu pofta, bucurandu-se de faptul ca acel om era captiv pe viata.

Citeste si:

Denise Rifai, despre cele mai mari pasiune ale sale. Cu cine și-ar...

Asadar, norocul de a putea pleca din acel loc, indiferent cat de tarziu a venit, m-a facut mai vesel. Scriu acum cu o minte batrana, dintr-un corp batran si, tocmai pentru faptul ca am inceput atat de tarziu, imi datorez mei insumi sa continui; iar atunci cand cuvintele vor incepe sa se clatine, iar eu nu voi mai putea face diferenta intre o pasare si o agrafa de birou, ceva in mine tot isi va aminti cum am reusit sa scap de mizerie si de chin.

Faptul ca nu am reusit sa imi iroses in totalitate viata este o realizare, chiar daca una egoista.

Al tau,

Hank

Foto main: pana scris sursa Shutterstock.com

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe