Incepand o activitate noua, fie ca e vorba de culturism sau pictura, karate sau muzica ne stabilim de obicei obiective, teluri, pe care ne straduim sa le atingem.

Rolul unui model, al unui star, este de obicei determinat astfel incat orice pusti care face karate vrea sa fie ca BRUCE-LEE sau ca Arnold Schwarzenegger daca face culturism. In acest moment de inceput este bine sa ne impartim obiectivele in doua categorii; de lunga durata, care necesita multi ani de munca pentru materializare si obiective de mai mica importanta, usor de atins, dar care reprezinta etape necesare atingerii scopului final. Este de altfel de la sine inteles ca pentru a ajunge o super-vedeta ca Arnold trebuie sa fii mai intai campion local, apoi national si in sfarsit international. Desigur, ne putem gandi ca a fi campion al orasului tau nu este asa de important, dar aceste etape sunt in opinia mea absolute necesare deoarece sunt rari oamenii care pot munci ani indelungati pentru atingerea unui scop final fara a obtine in toti acesti ani de munca indarjita micile satisfactii ale unor victorii care totodata sa-ti arate ca esti pe drumul cel bun.

Deci, daca vereti sa fiti campion in acest sport extraordinar care este culturismul si v-ati ales un idol, e bine sa stiti ca si el a fost la vremea lui un incepator care viza sa ajunga campion. Chiar si Arnold a avut un idol: Reg Park. Deci, odata inceputul facut, cu stabilirea telului si a etapelor intermediare, care sunt treptele piramidei pe care am hotarat sa urcam, intram deja in lumea dura a competitiei cu alti semeni care vor sa urce si ei aceste trepte si cu cat urcam mai sus, cu atat e mai greu deoarece au ramas in lupta numai cei care deja au dovedit ca sunt capabili sa "urce" pana aici.

In aceasta "lupta" o "arma" foarte importanta care poate garanta succesul este proportionalitatea.

Inca de la primele antrenamente trebuie sa va stabiliti prioritatile in acest sens pentru a "indrepta" anumite deficiente. Acesta se face prin aplicarea principiului prioritatii in antrenament care "spune" ca o grupa musculara deficitara trebuie lucrata la inceputul antrenamentului pentru a beneficia de entuziasmul si resursele energetice care ne sunt inca intacte in acel moment.

Acesta proportionalitate care se refera la imbinarea armonioasa a grupelor musculare in ansamblu face ca atunci cand exista din plin - corpul sa devina placut vederii.

Inca de pe vremea Greciei antice, sculptorii au incercat sa stabileasca tabele cu proportiile ideale ale diferitelor segmente ale corpului uman.

Desigur, un asemenea tabel nu ne-ar putea fi noua, culturistilor, de un folos prea mare, noi avand nevoie de un tabel al proportiilor ideale pe care sa il putem folosi in diferite etape ale dezvoltarii noastre. Iata un asemenea tabel care tine cont de faptul ca un culturist de o inaltime oarecare poate avea in fiecare an o crestere in greutate, ramand totusi proportionat:

Pentru a folosi in mod corect acest tabel, trebuie sa tineti seama de urmatoarele:

- impartiti greutatea pe care o aveti in kilograme la inaltimea actuala in centimetri si apoi comparati rezultatul cu numerele din prima coloana si alegeti-l pe cel mai apropiat de numarul dumneavoastra.

- faceti masuratorile perimetrelor diferitelor segmente atuci cand musculatura este "neincalzita", de obicei la aceeasi ora dimineata dupa trezire.

- masurati segmentele intotdeauna in aceleasi locuri avand grija sa nu puneti centimetrul in diagonala.

In momentul in care depistati o diferenta intre rezultatele personale si indicatiile tabelului - fi ea chiar mare - nu disperati, prin "atacarea" viguroasa a problemei folosind diferite principii de antrenament dintre care cel mai important este asa cumam mai spus, principiul prioritatii, puteti sa o "remediati" in scurt timp. Totul e sa vreti sa munciti din greu, dar intr-un mod inteligent, pentru asta.

Cel mai ilustru exemplu in acest sens este Arnold Schwarzenegger care la sosirea in America a fost atentionat de Weider: "Daca nu iti pui la punct gambele nu o sa faci mare lucru pe noul continent". Si Arnold vrand sa se impuna in SUA, asa cum o facuse in Europa, a inceput prin a-si taia pantalonii de trening de la genunchi pentru a avea tot timpul la vedere "problema". Apoi, aplicand principiul prioritatii, a supus gambele unui antrenament intens, reusind ca in cateva luni de zile sa obtina progrese remarcabile.

Pentru cei interesati, va prezint datele antropometrice ale celebrului star. Veti observa ca perimetrele membrelor si ale toracelui sunt mult peste cele din table, iar cea a taliei sub aceasta valoare. In general insa, culturistii de inalta performanta tind sa aiba asemenea "abateri" de la standarde.

Masuratorile sunt facute cand musculature este incalzita. Deci Arnold avea 107 kg la o inaltime de 188 cm si urmatoarele perimetre: brat 56 cm, torace 145 cm, talie 86 cm, coapse 72 cm, gambe 50 cm.

Avand toate aceste date la indemana, sper ca folosindu-le intelligent sa obtineti un corp bine proportionat, placut vederii, care sa fie o "reclama vie" a acestui sport.

Foto (Adriana Lima): skins.be

Sursa: topculturism.ro


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.