Concertele trupelor de succes din strainatate nu prea s-au sustinut pe plai mioritic... pana acum.

Romania este una dintre tarile cu un numar foarte mare de consumatori de muzica buna. Totusi, concertele trupelor de succes din strainatate nu prea s-au sustinut pe plai mioritic, desi s-au bucurat mereu de o popularitate foarte mare. In ultimii ani, multi romani au ales destinatii de vacanta precum Ungaria sau Serbia, pentru ca acolo se desfasoara concerte in cadrul festivaluri precum Sziget sau Exit.

Vara asta situatia se schimba. Cu mai multe festivaluri la activ si multe alte concerte individuale ale artistilor care sunt inca 'pe val', Romania a intrat pe harta evenimentelor muzicale internationale. Pentru prima data organizatorii nu mai aduc in concerte doar trupe internationale de mana a doua.

In perioada 29-1 iulie pe scena amplasata la Romexpo vor urca nu mai putin de 20 de trupe, artisti internationali si autohtoni, care vor delecta publicul venit la B'estival. In prima zi a festivalului vor urca pe scena nume precum Fatihless, Morcheeba sau Hoverphonic. Ziua urmatoare este dedicata trupelor Raining Pleasure, Reamon si Pink. In ultima zi muzica 'grea' rulz prin numele care au facut legenda: Wu-Tang Clan, Marlyn Manson si Alice Cooper. Ultimii doi artisti se intalnesc actually pentru prima data pe aceeasi scena... ne bucuram ca e romaneasca. Pretul biletelor variaza in functie de numarul de zile intre 80 si 300 RON.

Insa pana la B'estival, ne lovima de un alt eveniment: Cokelive. Acesta incepe pe 22-24 iunie, iar distractia va fi amplasata intr-un spatiu oarecum inedit - insula de pe Lacul Morii. Si acest festival se va bucura de participarea unui numar impresionant de artisti. Deschiderea va fi facuta de Macy Gray , The Pussycat Dolls si Simplu. In ziua a doua vor concerta pentru fanii din Romania, alaturi de trupe locale, The Rasmus, Vanilla Ice si The Prodigy. Ultima zi va fi ca si in cazul B'estival-ului, dedicata trupelor grele din lumea rock-ului. Impreuna cu Trooper, Coma si Vita de Vie vor concerta Il Nino, The Cult si Incubus. Biletele se pot gasi cu preturi incepand de la 84 RON pentru o seara, pana la 134 RON biletul de week-end. Pentru studenti intrarea de week-end permite ca doua persoane sa poata intra cu un singur bilet

Tot in aceasta vara vor mai avea loc concerte ale lui Robert Plant, vocea Led Zeppelin, iar pe 14 iulie „A Bigger Bang” va avea in centrul sau o trupa legendara: The Rolling Stones.

Deci in aceasta vara se da liber la distractie, alaturi de artistii favoriti ai majoritatii. Chiar daca biletele nu sunt chiar ieftine, suntem convinsi ca trupele invitate vor merita toti banii si vor face un adevarat show pentru fanii din Romania.

Articol de Andrei Dutulescu


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.