E vorba, in fond, de un roman policier care aminteste de Numele trandafirului. Daca autorul va fi un Umberto Eco, ori un Wilbur Smith, ramane de vazut.

“Ii simt la fiecare pas. Rasuflarea lor otravita imi arde ceafa. Mi-e teama sa si gandesc. Am permanent senzatia ca cineva sta cocotat deasupra gandurilor mele si scurma niîncetat printre ele. O sa-mi pierd mintile! Grupul nostru se subtiaza. Boala a pus stapanire pe locul acesta. Dar e o boala speciala, cu un nume ciudat: Iacob.”
fragment din romanul “Ziua a 7-a”

Debutul scriitoricesc al lui Andrei Calaras, reprezentat de romanul “Ziua a 7-a”, publicat la editura Abeona Press, este, poate, surprinzator intr-o lume atat de agitata, in care cartile ar fi ultima preocupare a muritorilor. Si, totusi, mergand pe ideea ca singura ea, cultura, ne mai poate salva de la o scufundare absoluta, iata ca o noua carte este scoasa de sub tipar, gata sa lanseze ceea ce, poate, va insemna la un moment dat, un viitor nume in galeria scriitorilor romani.

Medic de formatie, Andrei Calaras se aventureaza cu romanul “Ziua a 7-a” in lumea istoriei, dar si a religiei, combinand cu maiestrie suspansul si misterul, dragostea imposibila cu sentimentul datoriei.
Pe langa scriitura solida si sigura a paginilor, se simte spontaneitatea, imaginatia, toate impletite cu seriozitatea si precizia matematica a unui adevarat om de stiinta. Personajele ce se deruleaza rand pe rand prin fata cititorului apartin, aproape in totalitate, lumii intelectuale, iubitoare de arta asociata, parca, prin definitie, unei atmosfere invaluite in aroma de tutun si ”stropite” cu un coniac valoros. Am putea incerca sa definim aceasta carte, dar cred ca ar fi mai bine sa va asezati comod intr-un fotoliu si sa va cufundati in lumea creata de Andrei Calaras.

Daca, la un moment dat, o sa va intrebati: „Oare chiar asa s-a intamplat?”, inseamna ca ati fost deja contaminati de boala ce cuprinde toate personajele, “o boala speciala, cu un nume ciudat: Iacob”, iar autorul a reusit sa va covinga ca unul dintre cele mai importante lucruri in viata noastra este sa ne punem intrebari si, mai ales, sa nu acceptam un raspuns unic, fara argumente credibile.
Odilia Rosianu

Citeste si:
Andreea Tonciu, reacție neașteptată când a fost întrebată dacă a...
Andreea Tonciu, reacție...

Autorul acestei carti, care vine sa continue o traditie a medicilor poeti si prozatori, are siguranta condeiului cand se ambitioneaza sa intre in familia demontatorilor de mituri, ilustrata azi de mitologia "Codului lui Da Vinci". Semnatarul randurilor de fata, asteptandu-i noile carti, crede, la randul lui, ca medicul Andrei Calaras are un viitor in literatura.
Dinu Sararu

Aflat la debut, Andrei Calaras da un viguros roman de aventuri, erudit, cu o constructie complicata, dar bine sustinuta. E vorba, in fond, de un roman policier care aminteste de “Numele trandafirului”. Daca autorul va fi un Umberto Eco, ori un Wilbur Smith, ramane de vazut.
Ciprian Macesaru


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.